Ascultă Radio România Cluj Live

EU aleg România: Domeniul Știrbey, bijuteria de lângă București

Adevărata istorie a domeniului Stirbey, așa cum îl vedem în zilele noastre, începe cu Principele Alexandru Stirbey, născut și educat la Paris, o fire dinamică, un om în pas cu timpurile, care la îndemnul tatălui său, Domnitorul Barbu Stirbey, a dezvoltat puternic domeniul și i-a dat dimensiunea și strălucirea pe care o cunoaștem. Stirbey_fumoar Alexandru Stirbey a amenajat parcul, a construit Palatul și Biserica, precum și numeroase obiective funcționale, doar o parte dintre ele păstrându-se până în zilele noastre, din păcate. Principele a înțeles cât de bine este amplasat Palatul și a valorificat la maxim potențialul sau prin introducerea sa în circuitul seratelor la care participa înalta societate bucureșteană.

EU aleg România: Domeniul Știrbey, bijuteria de lângă București

Articol de Alina Vingan, 29 octombrie 2014, 19:45

Unul dintre elementele care atrage cei mai mulți vizitatori este capela familiei Stirbey, construită în decursul a nu mai puțin de 40 de ani în stil neogotic, după proiectul unui arhitect austriac și care cuprinde un foarte multe elemente gotice, bizantine și renascentiste. În capelă sunt mormintele domnitorului Barbu Dimitrie Stirbey Voievod, al prințului Barbu Alexandru Stirbey și ale rudelor acestora. Din păcate din pictura executată în 1890 de Gheorghe Tăttărescu nu au mai rămas decât fragmente din pictura „Maica Domnului cu Isus în brațe”, restul picturilor și textul dedicat familiei fiind pierdute. Regina_Maria Cel mai de vază oaspete al palatului a fost Regina Maria, cea care începând din 1909 a frecventat constant această bijuterie și despre care ne-a lăsat o mărturie fascinant de călduroasă: „Buftea era un Domeniu foarte bine orânduit, aproape de tot de București, iar Prințul Stirbey croise în pădure lungi alei pe care le puteai goni în galop, pe un drum bătut, în lungime de mai mulți kilometri…Mi-era dragă acea pădure cu covorul ei de flori…Când închid ochii parcă simt mirosul pătrunzător al tufișurilor de stejar care își răspândesc îndeosebi aroma spre seară și par a-și revărsa până și fundul sufletului în ceasurile răcoroase ale amurgului. ” Stirbey_lacul Superbul lac din mijlocul domeniului nu este natural, el fiind creat artificial la dorința familiei Stirbey pentru a adăposti lebede, rațe și gâște. Podul de peste lac este cu mult mai nou decât restul domeniului, el fiind construit de către o echipă de filmare din Anglia, care a turnat aici o peliculă și a folosit lacul drept decor pentru acțiunea filmului. Multe nume mari ale României au fost găzduite în Palatul Stirbey. De la Slavici și Alecsandri la George Enescu și Titu Maiorescu, bijuteria de la lângă București a impresionat în egală măsură. În primul război mondial Palatul fost rechiziționat de către armata germană, aici locuind comandantul trupelor invadatoare, Mareșalul August von Mackensen, și tot aici fiind negociată pacea cu Puterile Centrale. Mai puțin cunoscut este faptul că actori celebri, precum Jean Marais sau Jean-Paul Belmondo au filmat câteva lung-metraje pe acest domeniu în cadrul unor coproducții româno-franceze realizate de studiourile de film Buftea. Stirbey_blazon Și lumea politică a profitat din plin de farmecul palatului Stirbey…Gheorghe Gheorghiu Dej și Nikita Hrușciov au semnat la Palatul Stirbey, în 1964, actele de retragere a trupelor sovietice de pe teritoriul României. Domeniul a avut oaspeți de vază și de peste Ocean…lotul de tenis al Statelor Unite ale Americii a fost găzduit în 1972 la Palatul Stirbey și tot aici americanii s-au antrenat pentru finala Cupei Davis pe terenurile de tenis ale domeniului, finală pe care, din păcate pentru noi au și câștigat-o în fața echipei formată la acel moment din Ilie Năstase și Ion Țiriac. Despre această finală ziarul american New York Times scria că a fost de fapt un aranjament între Ceaușescu și Nixon…americanii își păstrau supremația în tenis iar România primea credite cu regim preferențial pentru dezvoltarea „epocii de aur”… Poveste sau nu, cert este că americanilor le-a priit sejurul de la Buftea… finala_Cupa_Davis Privind retrospectiv vedem că toți și toate au trecut însă Domeniul Stirbey a rămas aceeași oază de liniște și serenitate… Până la urmă așa e România noastră…liniștită precum Domeniul Stirbey… Așa e România frumoasă… Mulțumim reprezentantilor Domeniului Stirbey pentru sprijinul acordat în realizarea acestui reportaj.

Realizatori: Anca Chițoran Vicențiu Andrei Sursa foto Regina Maria: Catchy Sursa foto Finala Cupa Davis: Agerpres

Un campion cu totul special – Leon Rotman
EU aleg România duminică, 24 iulie 2016, 09:06

Un campion cu totul special – Leon Rotman

Leon Rotman este considerat deschizător de drumuri pe apele de aur ale canoei tricolore. El are şi în continuare acea forţă care l-a ajutat să...

Un campion cu totul special – Leon Rotman
Otilia Bădescu una dintre cele mai titrate jucătoare de tenis de masă din România
EU aleg România sâmbătă, 23 iulie 2016, 08:12

Otilia Bădescu una dintre cele mai titrate jucătoare de tenis de masă din România

Multipla campioană națională, europeană , una dintre cele mai titrate și longevive jucătoare de tenis de masă din România, Otilia Bădescu a...

Otilia Bădescu una dintre cele mai titrate jucătoare de tenis de masă din România
Ilie Balaci – „Minunea blondă” a fotbalului românesc
EU aleg România vineri, 22 iulie 2016, 08:55

Ilie Balaci – „Minunea blondă” a fotbalului românesc

Ilie Balaci a fost unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti români din toate timpurile, iar numele său este legat de marile succese obţinute de...

Ilie Balaci – „Minunea blondă” a fotbalului românesc
Octavian Bellu, antrenorul cu 300 de medalii în gimnastica românească
EU aleg România joi, 21 iulie 2016, 08:09

Octavian Bellu, antrenorul cu 300 de medalii în gimnastica românească

Considerat de mulți specialiști ca fiind cel mai mare antrenor pe care l-a avut gimnastica românească, Octavian Bellu s-a născut în Ploiești...

Octavian Bellu, antrenorul cu 300 de medalii în gimnastica românească
EU aleg România miercuri, 20 iulie 2016, 08:28

Miodrag Belodedici, campionul cu cele două ”Stele”

Miodrag Belodedici rămâne singurul fotbalist român care a cucerit două Cupe ale Campionilor, cu Steaua Bucureşti în 1986 şi cu Steaua Roşie...

Miodrag Belodedici, campionul cu cele două ”Stele”
EU aleg România marți, 19 iulie 2016, 09:30

Dan Grecu: „Succesul îl datorez talentului de a munci”

În anii 70 a deținut supremația la unul dintre cele mai grele aparate din lumea gimnasticii masculine, inelele. Iar, în cariera sa de sportiv, a...

Dan Grecu: „Succesul îl datorez talentului de a munci”
EU aleg România luni, 18 iulie 2016, 08:21

Constantin Lăcătuşu – primul român pe Everest

 17 MAI 1995 Zi importantă pentru mine. S-a întamplat să fie la fel şi pentru alpinismul românesc, fiindcă atunci, tricolorul a ajuns pentru...

Constantin Lăcătuşu – primul român pe Everest
EU aleg România duminică, 17 iulie 2016, 11:47

Helmuth Duckadam şi cele câteva minute care l-au dus direct în istoria fotbalului

Câţi dintre noi ştim oare cât au durat penalty-urile de la Sevilla, din ’86 ? Da, a fost 0-0, după 90 de minute între Steaua şi FC...

Helmuth Duckadam şi cele câteva minute care l-au dus direct în istoria fotbalului