SIDA n-a existat

Am privit pe internet o serie de fotografii cu oameni contaminaţi cu virusul Ebola. Imaginile sunt înspăimântătoare, înfricoşătoare. Nu le poţi privi mai mult de câteva secunde. Oameni abandonaţi morţii. Statisticile sunt şi ele de natură să ne sperie. Răspândirea virusului este alarmantă, a devenit o problemă globală. Organizaţia Mondială a Sănătăţii este, pe bună dreptate, în stare de alertă. Se propun vaccinuri, încă netestate, pentru tratarea bolii. Asta înseamnă, din nou, că o adevărată industrie financiară se pune în mişcare. Nu e rolul nostru să-i desluşim firele şi interesele. Statele Unite ale Americii au trimis în regiunile afectate din Africa, 3.000 de militari. Ne apropiem încet-încet, de isteria gripei porcine de acum câţiva ani.

Articol editat de Carmen Sas, 14 octombrie 2014, 13:20 / actualizat: 15 octombrie 2014, 9:43

România este la mare distanţă de Africa. Ar trebui să fim îngrijoraţi? Nu, dar nici nu putem asista pasivi la răspândirea virusului. Pe de altă parte, nu cred că este cazul să retrăim scenele desprinse din filmele SF pe care le-am văzut cu toţii acum câţiva ani la televizor: o armată de astronauţi evacuând localităţi, înarmaţi cu pompe uriaşe din care ţâşnea un fel de lichid alb, spălând tot ce le ieşea în cale, cărând în saci de plastic găini vii şi moarte. În fond, este problema autorităţilor să gestioneze cu calm şi responsabilitate situaţia şi, mai ales, să ne informeze corect şi la timp. Pentru că intratabila boală, cumplita maladie există. Pentru că valul epidemic nu are graniţe. Nu este cazul să suspectăm pe oricine care are greţuri, vărsături, febră că ar fi contaminat cu Ebola. Nu este cazul să înfiinţăm deja spitale pentru posibilii contaminaţi, dar nici să aşteptăm îmbolnăviri şi, în bună tradiţie românească, să ne întrebăm după aceea ce naiba să ne facem.

Pe la mijlocul anilor 80 am avut un prieten după care se topeau fetele. Brunet, bine făcut, inteligent, şarmant. În plus, mai juca şi fotbal ca nimeni altul. O mândreţe de băiat. Avea tot viitorul în faţă când a plecat să-şi satisfacă stagiul militar obligatoriu. Când a plecat în armată. S-a întors înainte de termen. Se îmbolnăvise subit. Nu mai scăpa de gripă. I se umflase gâtul. Îl dureau muşchii lui puternici şi toate oasele. Se pipernicise. I se deformase faţa. Tuşea în continuu, nu mai avea deloc poftă de mâncare. Medicii nu-i puteau face nimic. Îi spuneau că are ba una, ba alta, ba cealaltă. Iar el se usca pe picioare fără să ştie de ce. Nimeni din jurul lui nu ştia practic de ce suferă. În cele din urmă, nici picioarele nu l-au mai ajutat. A rămas ţintuit în pat, la el acasă, până la ultima suflare pe care şi-a dat-o după aproape un an de chinuri şi suferinţă. Abia mult, mult mai târziu am aflat cutremurat diagnosticul: SIDA.

Dar, ştiţi, pe vremea regimului comunist SIDA nu exista. Partidul nu-i dădea voie să existe!

Dan Moşoiu